Găsit de Dumnezeu în orfelinat

M-am născut în anul 1981, în oraşul Satu-Mare, într-o familie de credincioşi ortodocsi, iar la doar un an şi jumătate mai târziu, mama mea la vârsta de doar 22 de ani a decedat, lăsând în urma ei doi copii orfani, unul de patru ani şi jumătate şi pe mine de doar un an şi jumătate. Această tragedie l-a determinat pe tatăl meu să ia decizia de a ne muta în judeţul Arad, la mama lui, unde din cauza sărăciei şi a lipsei de interes pentru noi, am rămas cu tatăl meu doar trei luni. Am fost aduşi de bunica din partea mamei din nou la Satu-Mare, rămânând astfel fără ambii părinţi. Am fost crescuţi cu multă greutate de bunica noastră, până la vârsta de şase ani. La această vârstă, bunica, a crezut că pentru noi este mai bine să fim duşi la un orfelinat şi a cerut să fim luaţi şi crescuţi acolo.

Primul orfelinat la care am ajuns, a fost cel din Răteşti  jud. Satu-Mare, unde am rămas până la vârsta de opt ani. Celor ce citiţi aceste rânduri, aş dori să vă spun, că viaţa din orfelinate este foarte, foarte grea, în mod special a copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-13 ani. Erai obligat să faci anumite lucruri, chiar dacă nu vroiai, erai bătut foarte mult, deseori fără nici un motiv. Le făcea plăcere să te bată, mâncarea celor mici era de foarte multe ori mâncată de cei mai mari iar deseori ne culcam flămânzi aşteptând cu nerăbdare a doua zi.

Eram trimişi de cei mai mari să furăm, eram puşi să ne batem unii cu alţii fără motive, doar pentru plăcerea lor şi multe alte lucruri pe care numai Dumnezeu le cunoaşte. Despre tot ce se întâmpla, nimeni nu avea curajul să îi spună ceva Directorului, pentru că lua bătaie şi de la el, şi apoi de la cei pe care i-a denunţat. În acest orfelinat, am rămas până la vârsta de opt ani, apoi am fost transferaţi la un alt orfelinat din Pomi jud.Maramureş, datorită desfinţării celui din Răteşti. Despre acest orfelinat, pot să vă spun că a fost mai rău decât cel din Răteşti.

Având o bunică plină de dragoste pentru noi, şi ştiind că aici ne era foarte greu, ea a făcut tot ce a putut ca să fim transferaţi la orfelinatul din Halmeu jud. Satu-Mare. Acum când scriu aceste rânduri, ştiu că numai Dumnezeu a dirijat lucrurile astfel, folosindu-se de bunica noastră. Harul lui Dumnezeu a făcut ca o biserică neoprotestantă să fie situată vis-a-vis de dormitoarele orfelinatului nostru. Pe când aveam nouă ani, împreună cu un grup de colegi din orfelinat, am cerut celor care ne supravegheau să ne permită duminica să mergem la această biserică. În ziua când am mers la biserică, Dumnezeu a atins inima mea plină de suferinţă şi am început să doresc să merg acolo, chiar dacă de cele mai multe ori, pierdeam masa şi trebuia să mă culc flămând. Colegii mei, işi băteau joc de oamenii care se rugau acolo, dar eu îngenunchiat  la rugăciune, având sufletul zdrobit, am simţit atingerea lui Dumnezeu, iar din aceea clipă ceva în viaţa mea s-a schimbat.

N-am înţeles atunci prea multe lucruri, din cauza vârstei mele fragede, dar am început să mă tem de Dumnezeu. După această experienţă luptele mele interioare erau tot mai intense. O voce interioară îmi spunea deseori că nimeni nu mă iubeşte, că nimănui nu-i pasă de mine şi că ar trebui să mă sinucid.

Când aceste gănduri veneau în mintea mea, simţeam în inima mea o putere, care nu mă lăsa să-mi fac nici un rău, iar mai târziu am înteles că Dumnezeu în dragostea lui era Cel care mă ocrotea. De multe ori simţeam lipsa părinţilor mei, dar cunoscând mai târziu marea dragoste a lui Dumnezeu, am putut să văd mai clar lipsa dragostei pe care trebuia să mi-o ofere tatăl meu. Am petrecut 11 ani foarte grei din viaţa mea prin orfelinate, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a găsit.

La 17 ani am ajuns în Italia, într-un institut de într-ajutorare pentru minori, în oraşul Udine. Aici Dumnezeu s-a îngrijit să mi se facă acte, iar după aceea, tot El a făcut să găsesc o biserică italiană, unde să-L pot lăuda pe Isus Hristos. Doresc să închei spunând tuturor, chiar şi celor orfani, că există un Tată care iubeşte, care se îndură, căruia Îi pasă şi de tine şi se lasă găsit de toţi cei care Îl caută din toată inima.  El mi-a dăruit o familie, mie un orfan, mi-a dăruit o soţie iubitoare şi doi copilaşi pe care îi iubesc.

“El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuieşte în locaşul Lui cel sfînt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiţi.” (Biblia, Psalmul 68, 5.6)

Pentru toate aceste binecuvântări spre Domnul Isus Hristos se îndreaptă laudele şi mulţumirile mele. 

                                                                                                                                                                                                                     Călin Bejera