Johanna- în sfârșit acceptată și iubită!

Numele meu este Johanna, am 26 de ani si locuiesc in moment in Berlin.

Am crescut intr-un satuc in Sachsen, langa un cimitir. Tatal meu era administrator la cimitir iar mamea mea sora medicala la Diakonia din apropiere. Parintii mei nu prea erau interesati de ceea ce se predica in Biserica, si chiar ne asezam mereu pe partea stanga (explicatie: in Germania gruparea de stanga este vazuta ca o grupare negativa, comunista, etc) iar pe partea dreapta erau cei „drepti“ in credinta. Moartea era ceva firesc pentru mine datorita deselor inmormantari pe care le-am trait, cimitirul era locul nostru de joaca unde eu si copiii preotului ne jucam de-a „inmormantarea“.

Niciodata nu m-am indoit de faptul ca exista Dumnezeu. Dumnezeu exista pur si simplu, si nu mi-am facut prea multe ganduri cu privire la asta.

Experinentele insa pe care le-am avut cu diferiti oameni mi-au transmis o imagine mai degraba negativa despre Dumnezeu.

Preotul ne ameninta de fiecare data cu Iisus, cand vroia ca vorbele sale sa aiba mai mare efect asupra noastra. Iar in sat era vorba ca Diavolul este la noi in casa caci noi nu aveam la geam perdele asa cum avea intreg satul.

Odata cu intrarea in pubertare s-a dus si interesul meu pentru Dumnezeu si cu atat mai mult pentru Bibilie.

Insa eram in cautare de ceva.

De la 14 ani tot caut. Caut sensul vietii!

Caut iubirea care nici un om nu mi-o poate da!

Aveam un gol pe care nimeni parca nu putea sa mi-l umple!

Si mai era si intrebarea: ce se intampla de fapt dupa moarte?

Ma gandeam eu asa: toata truda asta pe pamant pentru nimic?

In acest timp am inceput sa ma droghez, iubeam gruparea Punk si viata de strada, si am plecat de acasa ca sa fiu cu prietenii mei punkeri pe strada si prin fabrici parasite. Uram „gaborii“ si eram pentru „Anarchie in loc Germania“ ca rezultat al nedreptatii pe care cei de la putere o savarseau.

Uram nedreptatea, mai ales acolo in Sachsen, uram nazistii, uram raidurile nezistilor asupra altor Gruppe, uram frica sotiilor de nazisti care erau foarte periculoase pentru punkerite. Eram o punkerita si ei erau nazisti, deci eram dusmani, ceea ce ducea des la atacuri si batalii.

La un moment data mama mea m-a implorat sa termin odata cu chestia asta si sa-mi vopsesc parul normal.

Totusi ce se va intampla cu nedreptatea? Nu puteam fi asa de lasa si sa-mi vopsesc parul normal. Trebuia sa fac ceva impotriva acestor calcatori ai dreptatii!

Era in anii ‘90 si era intunecat in Sachsen. Nimeni nu putea sa imi dea o rezolvare la problema nazistilor si a rautatii lor impotriva atatot oameni nevinovati. Nu dupa mul titmp insa am inteles ca nici punk-erii nu erau altfel, ci tot ce voiau era sa se razbune pe nazisti si sa le plateasca inapoi cu aceeasi moneda. Adanc dezamagita am parasit scena punk-erilor. Violenta iesita din comun practicata de aceasta grupare m-a traumatizat in asa fel ca am inceput sa am sentimente foarte puternice de frica si astfel am inceput sa fac mai multe terapii. Si totusi nu gasisem inca un raspuns la intrebarile care ma preocupau.

Aceasta cautare m-a dus spre est. Noile metode de meditatie din orient ma fascinau. Parca erau un fel de supapa careia ii scoti dopul. Am incercat prin meditatie sa alung sentimentele mele de manie impotriva nedreptatii sau de gelozie si pizma impotriva celor din jur carora aparent le mergea mai bine.

Paulo Chaolo sfatuieste ca atunci cand am ganduri negative sa apas cau unghia in buricele degetului mare pana ce aceste ganduri dispar. Buda e de parere ca printr-o repsiratie adanca toate aceste ganduri vor disparea. Doctorul Joseph Murphy a scris cartea „Puterea subconstientului“ in care apar si acele pietre si puteri astrologice care au o permanenta influenta asupra starii unui om. Ma aflam in mijlocul acestor idei si metode la care credeam ca poate o sa gasesc raspuns. Toti stiu sa scrie bine, insa raspunsuri la intrebarile mele tot nu gaseam.

Vroaim sa cunosc oameni care abandonasera scoala pentru ca eram cu totul impotriva materialismului si a alergarii nebuna dupa performanta. Insa curand am am inteles ca si acestia nu erau fericiti; dadeau vina pe societate ca nu ii place pentru ca nu alearga si ei dupa mersul normal al lumii, insa si ei urau la fel de mult societatea. Ura impotriva urii, asta nu are un sfarsit bun.

Astfel m-am dus la o manastire de budisti pentru a ma inchina si a medita ore intregi. In acest timp prietenul meu cel mai bun deveni crestin. Am crezut ca o sa innebunesc. Cum a putut sa faca asa ceva? Asta e ultimul lucru la care ma asteptam. Doar nu si-a iesit din minti! Mania care se dezvoltase impotriva preotului din copilarie urca in mine asa incat m-am dus sa-l vizitez. Imi era clar ca acest om era un om ca si toti ceilalti ci greseli si ca Iisus trebuia sa fie altfel. Preotul mi-a dat un nou testament si am inceput sa citesc din el. Citind imi veneau in cap o mie de intrebari si asta ma facea sa pun nu de putine ori noul testament la o parte. A urmat o alta prietena de a mea sa devina crestina. Au innebunit cu totii, sau ce se intampla aici?

Lucrul asta nu mi-a dat pace astfel ca citeam si ii puneam acestei prietene care mai tarziu a devenit cea mai buna prietena tot felul de intrebari care ma preocupau. Incetul cu incetul mi-am dat seama ca Biblia poate sa imi raspunda la intrebarile pe care le aveam. Crestinii cu care aveam contact imi spuneau ca Dumnezeu poate sa imi dea o viata noua ca Iisus traieste cu adevarat si ca ma iubeste. Mi-au mai spus si ca eu sunt cea care trebuie sa ma hotarasc daca vreau sa traiesc aceasta viata pe care Dumnezeu a gandit-o pentru mine si ca trebuie sa recunosc ca eu sunt creatura Lui si ca El este Creator si Suveran peste toate lucrurile. Traieste Iisus cu adevarat? Se poate vorbi cu El? Raspunde atunci cand cineva ii pune o intrbare? O juma de an a trecut si eu ma gandeam tot mai intens la aceste lucruri si doream sa stiu daca ceea ce scrie in Biblie este intr-adevar adevarat. Trebuia sa ma incred in El pentru a putea afla daca El exista cu adevarat. Nimic para nu a fost mai greu decat sa fac acest lucru. Si totusi acest lucru a fost cel mai bun pe care il puteam face. Am simti o pace de nedescris pe care nu o cunoscusem niciodata pana atunci.

Asta s-a intamplat cu cativa ani in urma si acum pot sa zic asa cum scrie in Biblie: „Iisus a spus: Eu sunt calea, adevarul si viata“. Iisus este singurul care promite viata vesnica in Dumnezeu. Si cine apartine Lui, El nu il va parasi niciodata. El este Creatorul, el are un plan cu mine si vrea sa il duca la indeplinire. Iisus este singurul care poate sa spuna ceva despre suferinta!

„Toate lucrurile sunt spre binele celor ce il iubesc pe El“(Romani 8:28). Asta inseamna ca atunci cand suferim si trecem prin momente grele, Dumnezeu stie de ce se intampla si El nu ne lasa singuri. El are totul in mana si ne va ajuta la momentul potrivit. Nimic nu poate poate desparti pe copii sai de Dumnezeu. Unui asa Dumnezeu mi-am incredintat eu viata. El m-a acceptat ca copil al sau!