Markus - nebunie fără sfârșit

Primavara anului 1963. 29 Aprilie este data la care bunicul meu isi serea  ziua de nastere. Binenteles ca si eu eram de fata. De fapt a trebuit sa fiu de fata, caci eram inca in burta mamei mele; in seara aceleiasi zile am fost nascut.

Spirit de petrecere. Acest eveniment parca mi-a influentat intreaga viata. De felul meu, am fost und copil salbatic, plin de energie, plin de viata, vesel tot timpul si fara griji. In timp ce am reusit sa ma impotrivesc cu toata fiinta in a fi dus la gradinita, totusi cu scoala nu mi-a mers. Acest lucru a fost pentru mine ca un soc. Viata libera si plina de aventura  lua sfarsit.

Rebeliune. Totusi, scoala mi-a deschis noi posibilitati de a ma implini ca persoana. Faceam toate lucrurile posibile mai putin ceea ce trebuia sa fac nu faceam. Parul meu lung, jeansi nespalati si gauriti aveau grija sa ii enerveze la culme pe parinti si profesori. De asemenea apartinea berea, vinul si hasis pe aceasta scena a vietii mele. Nici nu se punea vorba sa am note bune, sa termin liceul si sa studiez. Pe scurt eram un freak (ciudat).

1984. La 21 de ani cariera mea scolara lua sfarsit. Lucru cu care nu pot sa ma mandresc prea mult. In fine, cu chiu cu vai am terminat scoala profesionala si am invatat o meserie. Totusi asta nu insemna pentru mine mare lucru. Felul in care eu imi imaginam viata se potrivea acelei unui artist. Si exact asta vroiam sa devin: un artist! Un artist fara compromisuri si care castiga o gramada de bani.

Berlin.In acel timp Berlinul era cunoscut ca un loc ideal pentru oameni ca si mine. Numai putini printre ei erau adevarati artisti, majoritatea fiind oameni care cautau sa obtina placere si ss evite truda, vizând în orice circumstanta sa obtina maxim de placere cu minim de efort. Picturi pline de culoare corespundeau exact spiritului meu nebunesc de petrecere. Binenteles ca si drogurile precum hasis, LSD; mescalina, metamfetamine, cocaina si heroia faceau parte din viata zilnica.

Junk (Gunoi, drogat). A trecut ceva timp pana cand intr-o dimineata m-am sculat si am realizat ca sunt dependent de droguri. „Heroina e femeia si viata mea“, spunea Lou Reed in cantecul sau si din pacate asta a devenit si adevarul in care traiam. Viata grea de drogat de strada lua nastere. Toate visele mele de a deveni un artist au fost imormantate sub greutatea grea a dependentei de droguri. Ajunsesem un drogat aproape mort intr-un iad pamantesc. Tot ceea ce castigasem si acumulasem pana atunci s-a spulberat. Locuiam pe strada, in case ocupate de altii, sub poduri, la „prieteni“ si toata preocuparea mea zilnica se invartea in jurul heroinei si a substantelor asemanatoare.

Dansul mortii. Aveam din ce in ce mai mare doza de heroina. Cand nu reuseam sa gasesc heroina la timp treceam prin momente atat de grele ce ma faceau sa imi dau seama mai bine de realitate cruda si devastatoare in care ma aflam. In astfel de momente ma cuprindea frica, teama, aveam dureri si deveneam paranoic. Stiam ca cu fiecare noua injectie puteam sa mor. Nu stiam daca ceea ce imi injectez este otrava de sobolani sau stricnina (substanta toxica pentru toate speciile de mamifere). O persoana care este prinsa in capcana drogurilor se afla in una din urmatoarele doua statuturi: acela de maimuta sau de intoxicat. Nu mai vroiam sa inteleg ceea ce se intampla in jurul meu si situatia nenorocita in care ma aflam. Nu vroiam sa mai vad nici starea mea nici a celor din jurul meu. Starea in care ma aflam era de nesuportat si parca era la cativa centimetri de moarte. Intr-o dimineata de iarna m-am trezit (din fericire viu) intr-un parc din Berlin si nu am putut sa-mi aduc aminte de nimic. Stateam in zapada insa nu simteam nici raceala nici frica pentru ca doza pe care o luasem cu putin inainte trebuie sa fi fost atat de puternica imi anihilase toate simturile si inca eram sub efectul ei. Acesta este numai un exemplu in care eu am fost atat de aproape de moarte.

Lupta. Dupa multi ani de intoxicare si dependenta in Berlin m-am hotarat sa termin cu drogurile. Am urmat cateva saptamani de dezintoxicare in care am simtit si mai tare ralitatea cruda a dependentei mele. In ciuda trecutului nereusit, a prezentului de nesuportat si a viitorului fara speranta nu vroaim sa dau inapoi. Insa perioada dupa dezintoxicare nu a fost usoara: efectele dependentei isi faceau efectul asupra corpului meu si psihicului meu astfel ca aveam caderi nervoase, depresii si ma indoiam ca voi reusi. Sapte ani fusesem in acest carusel al mortii care se invartea din ce in ce mai repede. Ajunsesem la un punct in care credeam ca nu voi reusi niciodata sa castig batalia impotriva dependentei de droguri. Dupa doua terapii incheiate si un tratament cu metadon am ajus sa spun: „nu am ce sa fac, asta e viata mea!“. Pentru prima oara in viata mea cand am gandit ca nu mai am nici o speranta sa reusesc si eram „gata“ sa mor. Insa eram intr-adevar pregatit sa mor? Asta s-a intamplat in 1995.

Petrecerea ia sfarsit. A nu stiu  cata cadere inapoi in droguri a avut grija ca sa ma indop cu tot ceea ce am primit in maini. Totul devenise un grotesc dans deasupra unui vulcan care sta gata sa explodeze. Sunt si asa practic cu un picior in mormant si oricum in curand toate astea vor trece- gandem eu. Toate prieteniile pe care le avem s-au distrus de-a lungul anilor. In spatele meu aveam un numar significant de incericari de a renunta la droguri. Chiar si cele doua terapii incheiate nu mi-au schimbat viata prea mult. Petrecerea mea privata lua parca sfarsit. Unde au ramas gandurile de libertate si sentimentele de fericire in care credeam odinioara? Eram atat de inrobit de droguri, sufletul meu era atat de distrus, nu mai imi pasa de nimic, pentru ca si asa nu mai simteam nimic. Traiam intr-o pivnita de unde ieseam doar cand aveam nevoie de droguri sau de bani pentru droguri.

Frica de moarte. Totusi in acele momente de amortire trupeasca si sufleteasca spiritul meu luptator s-a ridicat in mine si vroia parca sa mai lupte inca odata impotriva dependentei; si asa nu aveam nimic de pierdut. Inca odata am fost gata sa ma supun acelori dureri si stari psihice de nesuportat pentru a mai incera inca odata sa termin cu drogurile. Mi-am incheiat toate socotelile si m-am prezentat  din nou la centru de dezintoxicare. De data asta mi s-a parut si mai greu decat datile anterioare. Simptomele care le aveam si efectele care actionau asupra mea erau parca mai puternice ca oricand. In timpul unei astdel de stari, inima a inceput sa imi bata foarte tare, mainile au devenit verzi albastrui, si aveam impresia ca imi va exploda capul. M-a cumprins o team de moarte si am crezut ca voi muri si ca voi fi pentru totdeauna pierdut; cumva am putut in acele momente sa privesc mai departe de moarte si acest lucru mi-a adus in inima o teama de moarte ce nu experimentasem niciodata inainte. M-am gandit ca, daca nu se va intampla acum ceva, voi fi pentru totdeauna pierdut. A fost infiorator.

Salvator in nevoie. Atunci in aceasta agonie in care ma aflam, am facut un lucru la care nu m-am gandit niciodata ca as face: m-am rugat. Ciudata caci toata viata mea nu am vrut sa am nimica de a face cu Dumnezu. Credeam ca Lui Dumnezeu ii este egal daca eu traiesc sau nu. Insa EL a auzit rugaciunea mea. De pe un momente pe altul mi-am revenit si am simtit o pace adanca ce nu am simtit-o niciodata pana atunci. In acel moment am stiut ca totul va fi ok, insa nu stiam cum, cand si de ce. Dintr-o data inima mea a fost plina de incredere si speranta. Si cea mai buna partea era ca stiam ca exista un Dumnezeu care in necazul meu cel mai mare m-a auzit si m-a ajutat imediat.

Dumnezeu nu se da batut. La putin timp dupa aceasta intamplare a inceput sa imi mearga mai bine ceea ce m-a facut sa „uit“ momentul acela greu in care am primit ajutorul lui Dumnezeu, sau mai bine zis gandirea mea logica imi spunea ca ceea ce am simtit si trait atunci a fost numai imaginatia mea influentata de droguri. Pe aceasta scena de droguri am intalnit oameni care ne-au intampinat cu prietenie si care erau interesati in mod deosebit de noi dependentii de droguri. Aveau cafea si prajituri si doreau sa vorbeasca cu noi despre Dumnezeu si ne invitau sa citim impreuna Biblia. Stai putin, sa citesc Biblia???? eu? Dar mai era ceva. Mi-am adus in acel moment imediat aminte de rugaiunea pe care am facut-o lui Dumnezeu, si pentru ca pana atunci nu avusesem niciodata sansa sa aud si sa imi fac ganduri despre Dumnezeu am zis: ok, sa incerc sa vad ce se intampla. Zis si facut, m-am lasat invitat de ei si la ceva timp m-am dus cu unul dintre acei tineri la o familie unde in camera de zi erau stransi mai mult oameni. Acestia foarte prietenosi m-au salutat ca si cum m-ar fi cunoscut de o vesnicie incat am crezut ca ma confunda cu alta persoana. Dar nu, nu ma cunosteau ci pur si simplu erau prietenosi cu mine. Apoi a venit ceea ce m-a luat prin surprindere. Gazda a citit un text din Biblie si a explicat cu propriile cuvinte ce insemnatate ar putea avea. Fiecare cuvant m-a lovit direct in inima si din ce auzeam mai mult din aia imi dadeam seama ca ceea ce aud aici este adevarul pe care l-am cautat dintotdeauna. Am inceput sa plang si sa ma rog. Mi-am recunoscut viata mea terminata si am stiut ca numai Dumnezeu ma poate ajuta.

In sfarsit liber! Au trecut deja multi ani de la aceasta intamplare si daca ar fi sa scriu ceea ce mi s-a mai intamplat pana acum mi-ar lua cel putin la fel de mult sa descriu toate acestea. Pe scurt: am inceput sa citesc in Biblie in Noul Testament si am invatat tot mai multe despre Iisus, lucruri pe care nu le cunosteam inainte. Ma rugam si plangeam si ma bucuram de citirea Bibliei pana cand intr-o zi am realizat ca am devenit copil al lui Dumnezeu pentru ca am inteles ca Dumnezeu l-a trimis si in locul meu pe Iisus sa moara la cruce si sa plateasca pentru pacatele mele. Prin credinta aceasta si prin credinta in puterea invierii Lui am primit o viata noua. Si sunt foarte serios cand spun asta. Dumnezeu mi-a schimbat viata si inca mi-o schimba in continuare. El este cel mai bun lucru care mi se putea intampla vreodata.