Istoria vietii mele (Thomas)

„Inca o zi din acelea in care ti-ai dori ca sa se termine cat mai repede. As putea chiar sa lovesc pe careva in falca. Asa gandeam eu inainte.De multe ori aveam astfel de zile.

Provin din fosta DDR din Germnia. In anul 1989 familia mea s-a hotarat sa se mute in vest. Ne-am inghesuit cu alta familie intr-un Wartburg si ne-am indreptat spre vest unde am fost binenteles intampinati cu „gramezi“ de banane. Saracii „ozii“(nume de batjocura dat celor care provin din DDR). Mutarea noastra m-a smuls din viata mea normala pe care o traisem timp de 12 ani. A trebuit sa las in urma prieteni, bunici si locuri preferate. Totusi in ciuda sentimentului ciudat de care eram cuprins, parca ceva ma fascina si ma atragea la ideea plecarii si aventurarii in alt loc cu alti oameni si alte situatii. Totusi multe nu s-au schimbat. De exemplu si acolo a trebuit sa ma duc la scoala. Am urat scoala cu toata fiinta mea. Pana in clasa a 6 schimbasem scoala de cateva ori. Iar acum trebuia din nou sa imi gasesc noi prieteni si sa ma integrez. In toata cariera mea scolara a trebuit sa schimb scoala de 5 ori. In fine, am ajuns cu chiu cu vai in clasa a 6 a. In scoala am fost primit cu toata „caldura“: „ozi imputit“. Au urmat apoi lovituri si busituri. Totusi nu am povestit niciodata despre aceste intamplari acasa. Nici acasa nu era mai bine. Mama mea si tatal meu vitreg au avut o viata grea cu mine. Nu am fost un copil cuminte. Parintii mei s-au despartit pe cand aveam numai 7 ani, lucru care m-a dat peste cap si a fost ca o lovitura in fata pentru ca nu puteam intelege de ce se despart si pentru ca imi iubeam tatal foarte mult.

Si acum imi mai aduc aminte cum ceva parca s-a schimbat in mine atunci cand am fost din nou atacat si batut de unul din colegi: de ce nu as da si eu inapoi-ma gandeam eu. Nu te mai lasa batjocorit de altii. Poate asta era drumul spre a fi acceptat de ceilalti. Si asa a fost. Ma aparam cu toata puterea si intr-un final m-au lasat in pace. Asa am gasit si „prieteni“. Asa-zisi prieteni. Din acest moment am fost acceptat si bataliile au devenit hobby-ul meu. Haituiri, lovituri si batalii aveau loc la ordinea zilei. Notele mele insa nu aratau la fel de bine. Asa au trecut cativa ani.

Nu a durat mult si am inceput sa fumez, sa beau si sa iau droguri ca doar trebuie sa am parte si de astea, nu? Luam tot ce imi pica in maini. Asta imi dadea parca puteri si ma simteam invincibil. Mai tarziu am cunoscut punk-isti si in acel moment am stiut: asta este ceea ce am cautat toata viata. Imi placeau oamenii astia. Ascultau muzica pe placul meu, faceau ce vroiau, traiau cum vroiau si bateau in stanga si in dreapta pe oricine li se parea lor ca se uita ciudat la ei. Mai ales pe nazisti si altii care se puneau cu ei. La ordinea zilei aveau loc batalii cu alte grupari sau luau parte la diverse „zile de bataie“ in care parca se dezlantuia iadul pe pamant. Ori dadeai ori primeai, si nu asa cateva lovituri de gradinita, ci lovituri serioase care te bagau in spital. Imi aduc aminte de gandurile care imi treceau prin cap, de fiorul de pe sira spinarii pe care il simteam, de sentimentul de libertate care imi cuprindea fiinta. Binenteles ca durea insa ce naiba, aveam parte de adrenalina care ne cumprindea intreaga fiinta.

Imi amintesc cum odata pe cand aveam 17 ani eram cu prietenii mei si beam alcool (prea mult alcool) si eram „high“. La un moment apare o grupa rivala si asa a inceput batalia.Totusi de data asta am exagerat prea mult. Era un tip cu o statura robusta ca a mea, totusi am reusit sa-l dau gata si mi-am varsat toata mania mea pe el. L-am lovit bine de cateva ori in fata iar acesta a cazut la pamant. In mania mea nu am incetat sa-l lovesc mai departe cu pumnii si picioarele. Si cine este punk-er stie ca noi nu purtam sandale (ci bocanci foarte robusti care produc o durere foarte mare cand lovesc pe cineva). Eram atata de dus de batalie incat parca nu am mai observat ca de data asta am mers prea departe. In acele momente parca a iesit toata rautatea inimii mele la suprafata.

De multe ori m-am batut, insa de data asta am mers pur si simplu prea departe cu loviturile. A trebuit sa fie luat cu salvarea si sa stea in spital 2 sau 3 saptamani. Din caza bataliei pe care i-am dat-o a ramas cu probleme de vedere si eu a trebut sa-i platesc mult timp de pe urma acestei batalii. Nu am mai auzit nimic de el de atunci. Pentru ca ma cunostea m-a raportat la politie si pentru ca m-au gasit vinovat si pentru niste furturi a trebuit sa stau la inchisore pentru un an jumate. Super, acu chiar ca am reusit sa o fac lata. Cativa ani mai tarziu tatal meu si-a luat viata. Acest incident m-a lovit atat de puternic in inima ca nu mai stiam ce sa cred, ce sa fac si nu puteam intelege cum de s-a petrecut asa ceva. Pana sa moara ne intalneam, ba chiar m-a vizitat in inchisoare si il iubeam pentru ca era tatal meu. Era un om bun, era tatal meu.

La varsta de 23 de ani s-a intamplat ceva ce mi-a schimbat viata. A venit cineva in viata mea pe care eu nu-l cunosteam pana atunci. Acest cineva este Iisus. Habar nu aveam cine este Iisus si ce vrea El de la mine. Acasa nu auzisem niciodata despre El. Insa azi stiu cine este si ce vrea de la mine, si anume iubire. Dumnezeu vroia ca sa incetez cu bataliile si sa gasesc iubirea Lui. El vroia ca sa nu mai am ura fata de semenii mei. Caci cei care folosesc violenta sunt oameni invinsi. Eu eram un ratat. Oamenii care iubesc sunt invingatori. Si acest Iisus, care ma cunostea de la inceputul vietii mele, si care a vazut tot gunoiul pe care l-am trait, m-a iubit si a vrut sa ma ierte. Acestui Iisus i-am predata atunci viata.

Am inceput sa ma rog si azi am iarasi un tata, un tata ceresc. Intoarceti-va la Dumnezeu inainte sa fie prea tarziu. Puteam sa mor de atatea ori datorita drogurilor, alcoolului sau a batailor. Iisus bate si la inima ta. El vrea sa iti dea dragostea Lui si te astepta sa accepti iubirea Lui si sa iti predai viata Lui!

„Nu este mai mare dragoste decat sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai“ – Biblia, Evanghelia dupa Ioan 15:13.