Țara creștină care renunță cel mai rapid la religie

 

Potrivit răspunsurilor oferite de locuitorii ei, la un sondaj global privind religiozitatea, această țară a înregistrat o scădere cu 22 de procente a numărului de persoane care se consideră credincioase. De vină ar fi, potrivit analiștilor, faptul că țara a fost cea mai dur zdruncinată de scandalul sexual și de criza conducerii din Biserica Catolică.

Irlanda este țara creștină care își abandonează religia cu o grabă mai mare decât a celorlalte 54 de țări evaluate printr-un sondaj WIN-Gallup, comandat de Red C. Singura țară ai cărei cetățeni se îndepărtează mai repede de religie decât cetățenii Irlandei este Vietnamul majoritar budhist.

Sondajul Gallup s-a intitulat „Religion and Atheism Index” și a măsurat percepția propriei religiozități a peste 50.000 de persoane, selectate din 57 de țări, de pe cinci continente. Sondajul furnizează informații privind schimbările de atitudine față de religie, comparativ cu anul 2005.

Cercetarea WIN-Gallup a fost efectuată pe un eșantion reprezentativ pentru 73% din populația globală. Circa 59% dintre cei peste 50.000 de subiecți intervievați declară că ei cred în divinitate. Doar 23% dintre subiecți nu se consideră religioși, în timp ce 13% spun despre ei că sunt atei convinși.

Prin comparație, Irlanda are o medie de 47% de populație credincioasă, și aceasta după ce, în anul 2005, media era de 69% din populația totală. Așadar, în ultimii 7 ani, circa 22% din populația țării a renunțat să mai creadă în Dumnezeu.

Mai sărac, mai credincios

Cercetarea a descoperit că religiozitatea este mai pregnantă în rândul membrilor mai săraci ai societății și că, pe măsură ce se îmbogățesc, oamenii tind să se declare din ce în ce mai puțin religioși. Astfel, persoanele cu venit redus sunt cu 17% mai religioase decât cele cu un venit superior.

Cele mai religioase 10 populații, după procentul locuitorilor care se declară credincioși, sunt ghanezii (96%), nigerienii (93%), armenii (92%), locuitorii din Fiji (92%), macedonenii (90%), românii (89%), irakienii (88%), kenyenii (88%), peruanii (86%) și brazilienii (85%).

La polul opus se află țările cu cel mai mare procent al ateilor: China (47%), Japonia (31%), Republica Cehă (30%), Franța (29%), Coreea de Sud (15%), Germania (15%), Olanda (14%), Austria, Islanda, Australia și Irlanda (10%).

Credința scade

Potrivit raportului, la nivel global, procentul persoanelor care se declară religioase a scăzut cu 9%, în timp ce procentul celor care se declară atei a crescut cu 3%. În urmă cu șapte ani, când WIN-Gallup a efectuat același sondaj, media globală a celor care se declară religioși, în cele 39 de țări analizate atunci, a fost de 77%.

Cea mai mare scădere a procentului de populație care se declară credincioasă a fost înregistrată în Vietnam. Dacă, în 2005, 53% dintre vietnamezi se declarau religioși, astăzi doar 30% mai mărturisesc același lucru. Cea mai mare creștere a procentului de populație care se declară atee a fost înregistrat în Japonia unde, în 2012, 31% dintre locuitori se declară atei, comparativ cu 23%, în 2005. În România, procentul ateilor a rămas constant: 1%.

Sursa: semneletimpului.ro