Credinţa pe înţelesul tuturor

Un învăţător de şcoală duminicală a făcut o încercare. El a încercat să lămurească copiilor ce este credinţa. Pentru a o lămuri copiilor, a scos ceasornicul din buzunar şi s-a adresat unui băiat: Ştii ce, vreau să-ţi dau ceasul acesta, băiatule, îl vrei? Băiatul s-a gândit puţin cam care ar fi intenţia învăţătorului, nu s-a atins de ceas şi a tăcut.

Învăţătorul a întrebat pe alt băiat: Iată ceasul! Vrei să-l capeţi? Băiatul a răspuns cu modestie: Nu, vă mulţumesc. Învăţătorul s-a adresat atunci mai multor elevi, tot fără rezultat – până când, în cele din urmă, unul din cei mai mici în vârstă, care nu părea să se gândească atâta ca ceilalţi, în schimb foarte credul, spuse în modul cel mai firesc: „Vă mulţumesc!” – luă ceasul şi-l băgă în buzunar. Faptul i-a dezmeticit pe ceilalţi băieţi, la constatarea neaşteptată că micuţul lor coleg a primit ceasul pe care ei l-au refuzat. Unul din ei îl întrebă repede pe învăţător: Şi el poate păstra ceasul? – Bineînţeles! – răspunse învăţătorul. I l-am oferit şi el l-a luat. Eu nu dau ceva ca apoi să iau înapoi, n-ar fi frumos din partea mea. Eu v-am oferit ceasul şi v-am spus că vreau să vi-l dau, dar nimeni n-a vrut să-l primească… Oh! exclamă băiatul – dacă aş fi ştiut că vorbiţi serios, l-aş fi luat. Băiatul socotise totul ca o simplă înscenare şi nimic mai mult. Ceilalţi băieţi s-au necăjit şi ei că ei au pierdut ceasul ce li se oferise. Toţi strigau: Domnule învăţător, n- am crezut că vorbiţi serios, ne-am gândit că glumiţi! Nici unul n-a luat darul, însă fiecare s-a gândit la el, dar fiecare cu raţionamentul lui – afară de băiatul care a crezut copilăreşte, ceea ce i s-a spus de către învăţător – şi tocmai el a primit ceasul. Ce bine ar fi să fim mereu ca băiatul naiv, să credem pe Domnul, şi să luăm ce El ne oferă, mulţumindu-ne cu asigurarea că El nu se joacă niciodată cu noi, şi că nu-i nedrept să primim ceea ce ne oferă Evanghelia. Am fi cei mai fericiţi oameni dacă am vrea să credem şi să nu mai punem atâtea întrebări. Însă noi avem tendinţa să ne îndoim cu orice preţ, totdeauna. Când Dumnezeu prezintă unui păcătos pe Fiul Său prea iubit, omul ar trebui să-L primească fără şovăire. Când îl primim pe Domnul Isus, El devine proprietatea noastră şi nimeni nu mai este în stare să ni-L ia. Să întindem deci mâna, şi să-L luăm fără întârziere! Când sufletele în căutare acceptă Biblia, şi când ei văd că Domnul Isus le este dat în realitate, tuturor acelora care cred în El, atunci se poate ca să dispară orice greutate cu privire la înţelegerea acestei mântuiri, la fel ca roua dimineţii la răsăritul soarelui.   C. H. Spurgeon