Standardul lui Dumnezeu: Cele Zece Porunci! - După ce cod moral îţi trăieşti tu viaţa?

„Cele Zece Porunci” sunt mai mult decât un film clasic cu Charlton Heston în rolul principal. Ele au slujit ca fundaţie pentru cultura şi sistemul legal occidental. În plus, numeroşi oameni speră să ajungă în rai prin respectarea acelor porunci.
Cele Zece Porunci au devenit, de asemenea, o chestiune delicată, având în vedere că şcolile şi alte instituţii publice hotărăsc dacă să le afişeze sau nu în incinta lor. Dar în ciuda tuturor acestor controverse, am descoperit că cei mai mulţi oameni nu sunt în stare să numească nici măcar jumătate din Cele Zece Porunci!
Tu poţi? Ţine minte, acest lucru este foarte important, pentru că acesta este standardul după care Dumnezeu Se aşteaptă să trăiască omul şi prin care El ne va judeca, la sfârşit, pe fiecare în parte.
Prin urmare, să aruncăm o privire la fiecare dintre porunci şi la ceea ce înseamnă ele. Cele Zece Porunci se găsesc în Exodul 20:1-17.


1. „Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău… Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine.”
Simplu spus, Dumnezeu pretinde ca El să fie „Dumnezeul” tău. El se aşteaptă că noi să-L iubim în acelaşi fel în care şi El ne iubeşte pe noi. El refuză să ne lase să-L mutăm din locul pe care trebuie să-L ocupe în inima noastră. Acest lucru nu este ceva egoist sau egocentrist din partea lui Dumnezeu; este pur şi simplu corect şi drept ca tu şi eu să-L iubim şi să-l venerăm pe Cel care ne-a dat viaţă şi care continuă să conducă universul.


2. „Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.” Noi trebuie să-l cunoaştem şi să-L iubim pe Dumnezeu pentru cine este El cu adevărat. Dumnezeu nu ne dă libertatea de a crede orice dorim să credem despre El. El aşteaptă ca noi să-L căutăm cu stăruinţă, şi, dacă facem aşa, El promite să ne descopere adevărata Lui
identitate. Există o mulţime de idei răspândite pretutindeni despre cum este
Dumnezeu. Îi sunt atribuite tot felul de caracteristici, începând de la o „putere mai înaltă”, până la cine ştie ce idee ciudată. Unele religii susţin că există mulţi dumnezei. Pentru unii oameni, natura este dumnezeu; pentru alţii, sexul sau banii sau puterea sau iubirea este „dumnezeul” lor. Chiar printre oamenii care cred în Dumnezeul Bibliei există dintre aceia care consideră că unele însuşiri ale lui Dumnezeu sunt stânjenitoare şi de aceea L-au recreat potrivit propriului lor chip.
Această poruncă este de o importanţă vitală, pentru că omul va deveni, în cele din urmă, ceea ce el percepe ca fiind Dumnezeu. Adânc, în lăuntrul fiecărei fiinţe umane, se află o dorinţă de „închinare”. Închinarea nu se limitează la ceea ce faci într-o biserică, sinagogă sau moschee. Închinarea presupune a admira şi a aprecia persoana căreia te închini. Pe măsură ce omul Îl înţelege pe adevăratul Dumnezeu şi se închină Lui, va ajunge să fie ca El. Dar dacă atribuie o valoare absolută altcuiva decât Dumnezeului adevărat, acea persoană va fi ea însăşi recreată, în cele din urmă, potrivit acelei imagini false.


3. „Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui.”
Această poruncă este deseori încălcată din simplă nepăsare. Mulţi oameni trântesc câte o înjurătură despre Dumnezeu sau Isus fără măcar să se gândească. Poate după ce a picat la un examen, a întârziat cu plata facturii sau a rămas blocat în trafic, sau pentru a-şi exprima mânia sau dispreţul general faţă de o situaţie, omului îi scapă pe gură numele lui Dumnezeu.
De multe ori când îi aud pe oameni înjurând de Dumnezeu, întreb: „Ce?” ca şi când nu i-am auzit. Privirea lor perplexă demonstrează că ei nici măcar n-au gândit înainte să vorbească – doar au înjurat dintr-un simplu obicei sau din instinct. Aceasta este exact ceea ce înseamnă „a lua Numele Lui în deşert” – a folosi Numele Lui într-un mod nepăsător, uşuratic fără să-I acorzi respectul cuvenit.
De fapt, pentru mulţi oameni, numele lui Dumnezeu nu este nimic mai mult decât un mod de a-şi exprima mânia sau dispreţul. Timp de mulţi ani am considerat că este interesant să blestem. Foloseam tot felul de expresii cu prietenii mei, expresii pe care nu le-aş fi putut spune în faţa mamei mele. În loc să-l onorez pe Dumnezeu pentru cine era El, am manifestat un dispreţ extrem pentru Numele Lui. Isus a spus că vorbele noastre arată ce este în inimile noastre. Când ascul)i la ceea ce tu însuţi spui despre Dumnezeu, ce îţi indică aceasta despre conţinutul inimii tale?
Menţionez în treacăt un lucru interesant: Ai observat că numai numele creştine date lui Dumnezeu au ajuns să fie totdeauna folosite ca înjurătură? Oriunde am călătorit, am auzit „Dumnezeu”, „Domnul”, „Isus” şi „Cristos” folosite în van. Dar niciodată alte nume. De exemplu, nu-mi amintesc să se fi întâmplat ca un profesor să dea teste recapitulative, iar vreunul din colegii mei de facultate să trântească: „Oh, Buddha!” Nici n-am auzit pe cineva cerându-i lui „Alah” să blesteme o persoană. Se poate că vrăjmaşul de moarte al sufletelor noastre, care cunoaşte numele singurului Dumnezeu adevărat, se delectează văzându-L blestemat, şi puţin îi pasă de alte nume?
Cel mai de temut lucru legat de această poruncă este că, deşi o mulţime de oameni o încalcă în mod inconştient în fiecare zi, ea este singura din cele zece la care Dumnezeu adaugă, în aceeaşi afirmaţie, o ameninţare cu pedeapsa: „…căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel care va lua în deşert Numele Lui.”
Neliniştit? Ar trebui să fii. Dar citeşte mai departe – vom vedea ce avem de făcut într-un capitol ulterior.

4. „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău; să nu faci nicio lucrare în ea.”
Această poruncă ne aminteşte de faptul simplu că Dumnezeu este sursa vieţii. În fiecare săptămână trebuie să punem deoparte o zi pentru înviorare spirituală şi fizică. O zi ca să ne amintim că aparţinem lui Dumnezeu şi să ne închinăm Lui cum se cuvine. Şi totuşi, unii oameni sunt atât de răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu, încât ei nu I se supun Lui nici măcar când El le spune să se relaxeze!
Această poruncă este un exemplu perfect al faptului că poruncile lui Dumnezeu sunt date în dragoste şi sunt pentru binele nostru. Lumea noastră are din belşug mijloace ca să ne facă viaţa mai uşoară şi mai simplă. De la microunde la telefoane celulare, de la computere la automobile, maşinile fac mare parte a muncii pe care oamenii obişnuiau să o facă în trecut. În anii ‘60 sociologii analizau ce vor mai face oamenii cu timpul lor liber când computerele şi maşinile fac atât de multe! Şi, cu toate acestea, noi suntem mai stresaţi, mai grăbiţi şi mai tracasaţi decât oricând altcândva în istoria noastră.
Milioane de oameni sunt afectaţi de boli mentale şi trupeşti cauzate de stres şi de îngrijorare. Credeţi sau nu, a fost un timp, nu demult, când de-abia dacă lucra cineva duminica. Era o zi rezervată bisericii, familiei şi vieţii căminului. Şi a fost un timp când, în ciuda distracţiilor mai puţine, oamenii erau mai sănătoşi şi mai fericiţi. Poate că ar trebui să învăţăm ceva de la acei oameni.


5. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.”
Crezi că Dumnezeu ştia ce înseamnă adolescenţa când ne-a dat această poruncă? Eu sunt sigur că ştia, după cum sunt, de asemenea, sigur că El ştia cât de greu poate fi să arăţi părinţilor tăi cinste şi respect, indiferent de etapa de viaţă în care suntem, noi (sau ei). Şi totuşi, Dumnezeu spune că noi trebuie să-i respectăm şi să-i ascultăm pe părinţii noştri. Aceasta nu se referă doar în sens general sau când noi ne înţelegem bine cu ei, ci tot timpul! A nu face aceasta este un păcat – un păcat foarte grav.
Uneori, oamenii se întreabă dacă li se cere să cinstească şi pe un părinte abuziv. Da, noi trebuie să persistăm în a-i cinsti, pur şi simplu, pentru că ei sunt cei care ne-au adus pe această lume. Există totuşi momente când, chiar dacă noi continuăm să ne cinstim părinţii, nu mai trebuie să-i şi ascultăm. Cel mai limpede exemplu este situaţia în care părinţii ne-ar cere să facem ceva păcătos. Evident, nu trebuie să ne supunem părinţilor dacă acest lucru ar însemna să nu ne mai supunem lui Dumnezeu.


6. „Să nu ucizi.”
Ştiu la ce te gândeşti. „În sfârşit, o poruncă pe care n-am încălcat-o!” Da, cu toţii am înjurat, am profanat ziua Domnului, am urmat concepţii false despre Dumnezeu şi ne-am necinstit părinţii dar, cel puţin, noi n-am ucis pe nimeni.
De fapt, adeseori când îi întreb pe oameni de ce cred ei că Dumnezeu i-ar primi în rai, răspunsul obişnuit este: „Pentru că eu n-am ucis niciodată pe nimeni.” Totuşi, Isus a atras atenţia asupra faptului că standardul lui Dumnezeu trece dincolo de acţiunile noastre, către atitudinea inimilor noastre. Iată ce a spus El: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ,Să nu ucizi’ … Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: ,Prostule!’ (de exemplu, „cap gol” sau „bun de nimic”) va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: ,Nebunule’, va cădea sub pedeapsa focului gheenei” (Matei 5:21-22).
Pe Dumnezeu Îl interesează inimile şi motivele noastre. Deşi poate fi lăudabil că nu ai ucis, în realitate, pe nimeni care te-a enervat, inima ta este cea care contează. Care dintre noi putem să spunem că niciodată n-am urât pe nimeni, nu ne-am răzbunat sau n-am distrus reputaţia cuiva cu vorbele noastre sau că n-am fost geloşi sau invidioşi? Aceste gânduri, vorbe şi acţiuni izvorăsc din egoism şi nu sunt la înălţimea dragostei pe care o aşteaptă Dumnezeu de la noi.

7. „Să nu comiţi adulter.”
Dumnezeu a creat căsătoria şi familia. Această poruncă este menită să protejeze această instituţie vitală şi să asigure un mediu iubitor şi stabil atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Biblia consideră adulterul drept un atac direct la adresa familiei. De asemenea, această poruncă interzice orice relaţie sexuală înainte sau în afara căsătoriei.

Uneori, pare că oamenii stau treji noaptea visând la moduri de a încălca această poruncă, rămânând în acelaşi timp „puri din punct de vedere tehnic” sau „tehnic credincioşi”.
Vizionarea pornografiei, frecventarea cluburilor de strip-tease şi lecturarea romanelor romantice poate că nu implică adulter fizic, dar toate acestea hrănesc inima noastră egoistă şi adulteră. Pe Dumnezeu nu-L interesează să ţinem litera legii, în timp ce violăm spiritul legii. (Pariez că nici soţul sau soţia ta n-ar fi prea încântat/ă dacă ai face astfel de lucruri.) Nu mă înţelege greşit. Sexul nu este un lucru rău – de fapt, este un lucru minunat. Întrebuinţarea rea a sexului este ceea ce condamnă Dumnezeu. În realitate, chiar prima poruncă pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam şi Evei a avut de-a face cu sexul. Când le-a spus: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă”, nu se referea la grădinărit şi la înmulţirea alimentelor! Iar când Adam şi Eva şi-au făcut cu entuziasm partea împlinind această poruncă, Dumnezeu nu a tresărit spunând: „Nu aceasta am vrut să spun!”
Poruncile lui Dumnezeu ne sunt date din dragoste. El ne dă poruncile Lui despre fidelitatea sexuală nu ca să ne jefuiască de plăcere, ci mai degrabă ca să ne asigure o viaţă de intimitate lipsită de vină alături de un partener pe viaţă. Mulţimi de oameni suferă în zilele noastre de durere emoţională profundă. Poţi să te gândeşti la altceva care să fi cauzat mai multă durere şi rănire decât încălcarea legilor sexualităţii date de Dumnezeu fie de către o persoană ori de către altcineva apropiat acelei persoane?

8. „Să nu furi.”
Nu trebuie să luăm nimic ce aparţine unei alte persoane. Nu contează dacă luăm ceva scump sau de mică valoare. Nu contează dacă furăm de la bogatul „care n-ar simţi lipsa” sau de la săracul care nu se poate apăra. Aceasta include şi trişarea la un test sau trişarea la plătitul taxelor. Niciodată nu trebuie să luăm ceea ce aparţine altcuiva.


9. „Să nu mărturiseşti strâmb.”
Dumnezeu este adevărul, şi noi trebuie să trăim în adevăr. Ni se interzice să minţim pe cineva sau despre cineva. Această poruncă interzice, totodată, bârfa şi defăimarea altei persoane. Vorbele noastre ar trebui să fie adevărate, fie că am jurat sau nu pe Biblie, sau ne-am dat semnătura.


10. „Să nu pofteşti nimic din ceea ce aparţine aproapelui tău.”
În timp ce nu este nimic rău în a munci din greu pentru a obţine ceva ce dorim, această poruncă ne interzice să poftim ceea ce nu este de drept al nostru. Ea ajunge la motivaţia inimilor noastre şi ne cere să fim mulţumiţi. Acesta este un lucru greu în lumea noastră materialistă, unde suntem zilnic bombardaţi cu reclame la lucruri despre care ni se spune că ne sunt necesare ca să fim cu adevărat fericiţi.
Această poruncă merge mai departe de poftirea posesiunilor materiale. Ea include şi faptul de a fi mulţumiţi cu felul cum arătăm, cu inteligenţa noastră, cu moştenirea familială, cu statura fizică etc. Ai fost vreodată invidios pe înfăţişarea sau pe capacitatea altcuiva? Atunci ai încălcat această poruncă.

Concluzie: Dacă acesta este standardul pe baza căruia Dumnezeu va judeca umanitatea, o singură privire peste această listă îmi spune că sunt în bucluc – în mare bucluc! Cu această listă eu obţin un 10 perfect – am încălcat toate aceste porunci!
Dacă aceasta ar fi totul, am putea pe drept concluziona că nu avem speranţe să ajungem în rai. În disperarea lor de a fi aprobaţi de Dumnezeu, unii oameni recurg la religie, filozofie sau la refuzul plăcerilor pământeşti. Alţii speculează că, dacă vor reuşi să facă suficiente lucruri bune ca să echilibreze răul pe care l-au comis, vor fi în siguranţă.
Obişnuiam să gândesc că Dumnezeu n-ar putea trimite pe toată lumea în iad, aşa că, atâta timp cât mă aflam în primele 10 sau 20 de procente din omenire, aş fi avut o şansă destul de mare să ajung în rai. Bineînţeles că tuturor acestor perspective le lipseşte un punct vital: problema noastră morală înaintea lui Dumnezeu are de-a face cu mai mult decât faptele pe care noi le-am comis. Ea coboară adânc la însăşi natura noastră egoistă. Iar soluţia la această problemă este mult mai complexă decât am fi putut tu sau eu s-o găsim singuri – tocmai de aceea acum este momentul să ne îndreptăm către cea de-a patra întrebare: N-a fost Isus doar un învăţător deosebit?……

Sursă: text preluat din “5 întrebări cruciale despre creştinism” – Tom Short, cu permisiunea editurii Lampadarul de Aur
Dacă doreşti să citeşti mai mult poţi comanda cartea aici: www.lampadaruldeaur.ro