Stiintele naturii si credinta – OPOZTIE?

Prof.Dr. Thomas Schimmel – Univ. din Karlsruhe

Ca om de stiinta si crestin, sunt intrebat uneori: „Cum se poate ca cineva sa creada in Dumnezeu, daca are in vedere stiintele moderne ale naturii? Cum impaca credinta si stiinta?“

In spatele acestor intrebari se ascunde, de cele mai multe ori, nerostit, gandul urmator: „Noi, oamenii, am inteles intre timp atat de multe din natura cu ajutorul stiintelor naturii. Pentru ce mai avem nevoie atunci de Dumnezeu?“

Eu consider ca lucrurilestau exact invers: tot ceea ce vedem in natura, legi si ordine, sunt o dovada a lucrarii unui Creator. Minunile, de la microcosmos pana la macrocosmos, de la structura atomilor pana la marimea Universului, ne coplesesc,ne uimesc I aduc in discutie problema existentei unui Creator. Se naste firesc intrebarea: „De unde?“ de unde provine de fapt natura pe care, ca oameni de stiinta, o cercetam, de unde e material, energia? De unde provin legile naturii care guverneaza natura si pe care noi, oamenii de stiinta, doar le silabisim, pe care insa nu le putem crea sau schimba noi insine?

Prin comparatie           – atunci cand privim tabloul unui pictor celebru, existenta tabloului nu este, cu siguranta, o dovada ca pictorul nu a existat niciodata – nici atunci cand intelegem tabloul. Dimpotriva – tabloul ne indica existenta unui pictor. In acelasi fel vad in natura, in legile ei, in constantele naturii, semnele existentei unui creator. Cunoscutul fizician si castigator al premiului Nobel Werner Heisenberg  a spus candva: „Prima inghititura din paharul stiintelor naturii te face ateu. Dupa ce ai sorbit insa si ultima inghititura de pe fundul paharului, Il descoperi pe Dumnezeu asteptand.“

Si tocmai aici isi ating stiintele naturii limitele. Sigur, ordinea si legile descoperite de ele pot fi un indiciu privind existenta unul Creator. Insa la cunoasterea acestui Creator, stiintele naturii nu pot sa aiba acces. Stiintele naturii se limiteaza la a ne invata sa intelegem natura, sa silabisim legiile ei sis a facem experimente cu ea. Stiintele naturii pot sa priceapa foarte bine creatia, nu insca si Creatorul. Daca Dumnezeu  este cu adevarat Dumnezeu, adica Cel care a creat natura si legile ei, atunci El nu este o parte a Creatiei. Atunci El nu este pur si simplu un „ principiu superior“ dupa care functioneaza natura, ci este superior naturii.

E clar: natura ne ofera indicia cu privire la Creatorul ei. Marimea Universului ne ajuta sa intuim marimea Creatorului. Dar a -L cunoaste pe Dumnezeu  Insusi e imposibl prin metode stiintifice. Se impune atunci intrebarea: „Cum pot eu, un om mic, cu cunostintele si posibilitatile mele foarte limitate, sa-L gasesc pe Dumnezeu prin forte proprii in mijlocul unui Univers urias?“ Raspunsul il aflam in mesajul remarcabil al Bibliei- nu noi trebuie sa-L gasim pe Dumnezeu, ci Dumnezeu ne gaseste pe noi.

Dumnezeu devine om prin Isus Hristos si Se face de cunoscut. Nu noi trebuie sa construim o punte catre Dumnezeu- El a facut-o deja pentru noi. Dumnezeu e numai la o rugaciune distanta. Domnul Isus ne invita  sa construim o relatie personala cu El. Si El ne promite: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afara.“ Si tot El ne invata sa ne rugam: „Tatal nostru care esti in ceruri.“ Este un mesaj incredibil: putem sa-L numim pe Creatorul Universului  „Tata”. Aici lucrurile stau ca si in cazul legilor naturii. Aflu ca o lege a naturii este cu adevarat valabila numai prin probarea ei. Ca Dumnezeu este cu adevarat, aflu doar daca Il las pe El sa preia contrului si vin cu rugaciune inaintea Lui. Atunci aflu cum  ma insoteste si cum tine viata mea in mana Lui.

Max Plank, fondatorul mecanicii cuantice si unul dintre fondatorul fizicii moderne, spune: „Stiinta si credinta nu se afla in opozitie, ci se completeaza si se conditioneaza reciproc.“