Singuri acasă

    Un raport al Asociaţiei Alternative Sociale, realizat cu sprijinul UNICEF România şi publicat în 2008, arăta că la jumătatea lui 2007 existau 82.464 de copii români care aveau cel puţin un părinte plecat în străinătate. În cazul a 26.406 dintre aceşti copii, ambii părinţi erau plecaţi la muncă.

Copiii sunt inevitabil afectaţi de lipsa unuia dintre părinţi sau de lipsa amândurora. Nevoia de dragoste, de a fi îmbrăţişaţi şi alintaţi, de a şti că există cineva care veghează asupra lor şi care îi păzeşte de pericol, nevoia de a comunica cu un adult care să le fie model, nevoia de a fi călăuziţi şi corectaţi atunci când greşesc, nevoia de a fi susţinuţi şi îndrumaţi în procesul educaţional – sunt doar o parte dintre nevoile ce rămân neîmplinite în cazul copiilor „abandonaţi” acasă. În timp ce aceşti copii primesc bunuri de care au nevoie, psihologii avertizează asupra faptului că, pentru unii copii, părinţii pot deveni mai degrabă o sursă de bani, decât o sursă de afecţiune. Uneori, părinţii le cumpără copiilor haine sau accesorii foarte scumpe, în încercarea de a compensa lipsa de acasă şi absenţa manifestărilor de afectivitate. În realitate, privarea copiilor de prezenţa şi grija părinţilor este o formă de abuz asupra lor.

Timpul petrecut fără părinţi, în grija bunicilor sau a rudelor, determină apariţia unor tulburări afective. Apar comportamentele deviante, înclinaţia spre delincvenţa juvenilă, tendinţa de a nu acorda timpul necesar pregătirii şcolare, izolarea de cei din jur, dificultăţile de comunicare socială şi chiar tentativele de suicid. Psihopedagogii din liceele româneşti confirmă fenomenul scăderii rezultatelor la învăţătură în cazul copiilor rămaşi singuri acasă. Unii dintre aceşti copii încearcă să îşi şantajeze emoţional părinţii, pentru a-i determina să se întoarcă acasă, una dintre metodele folosite fiind tentativa de suicid. Desigur, tentativele de sinucidere sunt cazuri extreme şi, după aprecierea psihologului Iuliana Dinu, de la Fundaţia Chance for Life, există un complex de situaţii care duc la suicid, absenţa părintelui fiind mai degrabă „picătura care umple paharul”.

„Efectele separării de părinţi depind mult de vârsta copiilor. Copiii mici, în special în mediul rural, devin anormal de fricoşi şi timizi, au somnul agitat şi au coşmaruri. La cei trecuţi de zece ani, mai ales în mediul urban, pot apărea tulburări de conduită care se manifestă printr-un comportament agresiv fizic şi verbal, minciună, abuz de alcool şi pastile, fumat, absenţe de la şcoală şi rezultate slabe la învăţătură. Astfel de copii ajung să nu mai respecte valorile căpătate prin educaţie, văzând că părinţii lor, oameni cu studii universitare, ajung să îşi câştige existenţa la cules căpşuni”, declara dr. Adriana Panaitescu, şef al Secţiei de Neuropsihiatrie a Copilului şi Adolescentului din Iaşi.

    În lipsa părinţilor, copiii sunt expuşi riscului de a deveni victime ale abuzului sexual sau ale exploatării prin muncă din partea persoanelor în grija cărora sunt încredinţaţi. „S-a remarcat o deteriorare a relaţiei copilului cu părintele rămas acasă şi au existat cazuri în care copiii au fost abuzaţi tocmai de cei cărora le-au fost încredinţaţi”, preciza eurodeputata Corina Creţu, într-o declaraţie scrisă adresată Comisiei Europene, prin care solicita sprijin pentru promovarea unor programe şi proiecte de prevenire a consecinţelor migraţiei forţei de muncă.

 

„De doi ani locuiesc în apartamentul mătuşii, pentru că părinţii sunt plecaţi la muncă în Italia. Îmi este greu să trăiesc fără familia mea. Tată, mamă, nu mai pot. Veniţi acasă!”

Andra E., 16 ani, o adolescentă care a încercat să se sinucidă de dorul părinţilor 

 

Sursa: semneletimpului.ro

 

 Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului. (Biblia, Efeseni cap 6,4)

 

Acest pasaj din Noul Testament ne oferă o imagine clară cu privire la învăţătura Domnului pentru relaţia dintre părintele creştin şi copiii săi în ceea ce priveşte creşterea lor. Efeseni 6:4 reprezintă o prezentare concentrată a felului în care părinţii ar trebui să se relaţioneze cu copiii lor, atât în lucrurile care trebuie făcute cât şi în cele care trebuie evitate: “voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului”. Aici este prezentată foarte succint învăţătura Bibliei cu privire la responsabilitatea părinţilor în creşterea copiilor lor. Aspectul negativ din acest verset indică aceea că un părinte nu trebuie să îşi manifeste atitudini nepotrivite faţă de copiii lui şi nu trebuie să se impună prin severitate excesivă, nedreptate sau autoritate impusă fără raţiune. Comportamentul nesănătos faţă de un copil nu va servi decât la alimentarea inimii copilului cu lucruri rele. Aspectul pozitiv este exprimat într-un fel atotcuprinzător, şi anume în educarea lor, în creşterea lor, în dezvoltarea unui comportanent sănătos de viaţă prin învăţarea ascultării de Domnul. Aceasta este educaţia, anume să fii un model ca părinte pentru copii şi să îi înveţi disciplina şi ascultarea. Expresia “povăţuire” poartă cu ea ideea de a “pune în mintea copilului”, ceea ce înseamnă să reamintim continuu, dar în mod constructiv, lucrurile care sunt greşite dar şi să îi învăţăm responsabilităţile lor, conform cu vârsta şi nivelul de înţelegere al fiecărui copil.

Copiii nu trebuie să crească fără să li se acorde atenţie, îngrijire şi fără să fie controlaţi. Ei trebuie învăţaţi, disciplinaţi şi povăţuiţi, astfel încât să fie aduşi la cunoaştere, autocontrol şi ascultare. Acest întreg proces de educaţie este unul spiritual şi creştin, în înţelesul adevărat al cuvântului. Hrănirea şi povăţuirea Domnului reprezintă singura modalitate eficientă de a administra copiilor o educaţie sănătoasă care să dea rezultate. Orice altă modalitate de educarea a copiilor va sfârşi în mod inevitabil într-un eşec dezastruos. Elementele spirituale şi morale ale naturii noastre sunt la fel de importante ca şi cele intelectuale. Prin urmare, aspectele spirituale sunt la fel de necesare pentru creşterea noastră ca şi cele privind cunoaşterea. Cartea Proverbelor spune, din nou: “Frica de Domnul este începutul înţelepciunii şi cunoaşterii”.

Atingerea rezultatelor educaţiei poate fi realizată doar când Îl facem pe Dumnezeu Învăţătorul şi Administratorul familiei, a cărei autoritate trebuie crezută în toate aspectele şi ascultată în toate lucrurile.